Una dintre cele mai frecvente afectiuni la nivelul umarului este periartrita scapulohumerala (PSH). Este urmată de periartrita coxofemurală (mai rara ca afectiune).
La nivelul umarului, biomecanica este foarte complexa. Mobilitatea maxima a umarului reprezinta cea mai importanta caracteristica. Functia principala este aceea de a orienta membrul superior in vederea utilizarii mainii. Aceasta presupune o constructie anatomica specifica , care permit umarului sa raspunda la cele mai mari solicitari din punct devedere motor.
In primul rand, mobilitatea umarului este asigurata de cele trei articulaţii constitutive: scapulo-humerala, cea mai importantă, acromio-claviculara şi sterno-claviculara. La mobilitatea umarului participa si celelalte structuri: muschi, ligamente, tendoane, capsula, burse.
Caracteristici ale Periartritei scapulohumerale
Periartrita scalulohumerală (PSH) este cea mai frecventa afectiune a umarului. Periartrita scapulohumerala este un sindrom clinic. Acest sindrom este caracterizat prin dureri la nivelul umarului şi limitare a amplitudinii de miscare. Limitarea miscarii este cauzata de afectarea structurilor periarticulare: tendoane, capsula, ligamente, muşchi, burse sinoviale. Din acest motiv, PSH este încadrata în reumatismul abarticular.
Afectarea articulara propriu-zisă se limiteaza mai ales la articulatiile acromioclaviculara şi sternoclaviculara. Articulatia scapulohumerala neajungand prin ea insasi sa determine disfuncţionalitati.
Examenul radiografic in PSH evidentieaza un aspect normal al articulatiei scapulohumerale.
Entităţi nosologice în Periartrita scapulohumerala
- tendinita rotatorilor
- tendinita calcificata
- tendinita bicipitala
- capsulita retractila (adeziva)
Aspecte clinice ale periartritei scapulohumerale
De Seze a clasificat periartrita scapulohumerala in 4 formele clinice. Aceste forme clinice izolate faciliteaza orientarea diagnostica şi terapeutica:
- umarul dureros simplu;
- umarul dureros acut;
- umarul blocat;
- umarul pseudoparalitic.
Tratamentul Periatritei scapulohumerale
Dupa evaluarea completa a pacientilor, se alcatuieste programul de recuperare care consta din: medicatie, tratament fizical, masaj şi kinetoterapie.
Tratamentul medicamentos cuprinde atat medicatie antiinflamatorie nesteroidiana şi antialgice, cat si medicatie corespunzatoare afectiunilor asociate ale fiecarui pacient.
Tratamentul fizical cuprinde proceduri de electroterapie şi termoterapie cu rol antialgic, vasculotrofic, decontracturant şi sedativ. Se continua apoi cu sedinte de kinetoterapie care contribuie la refacerea structurala a tesuturilor moi periarticulare afectate.
Masajul clasic, cu efect initial sedativ, ulterior tonizant reprezinta un mijloc terapeutic important in recuperare. Masajul este regional, la nivelul cefei şi umerilor bilateral precum şi la nivelul membrului superior afectat.
BY: viorelb
Kinetoterapie
COMMENTS: Niciun comentariu
