
Spondiloza cervicala
Afla ce proceduri de fizioterapie m-au ajutat !
Spondiloza cervicala este o afectiune degenerativa a coloanei vertebrale , care se manifesta clinic mai frecvent dupa varsta de 40 de ani si evolueaza in timp . Spondiloza face parte din „marea familie” a artrozelor , cu localizare in cazul de fata , la nivel cervical .
Spondiloza cervicala intereseaza discul , articulatiile intervertebrale si întreg aparatul musculo-ligamentar corespunzator de la nivel cervical . Spondiloza cervicala a inlocuit termenul utilizat in trecut de osteoartrita cervicala .
Spondiloza cervicala apare mai devreme la barbati decat la femei, dar afecteaza ambele sexe in egala masura.
De ce apare spondiloza ?
Procesul de degenerare caracteristic spondilozei cervicale apare datorita uzurii aparatului osteo – musculo – ligamentar de la nivel cervical pe masura inaintarii in varsta . Celelalte modificari ce insotesc aceasta afectiune , cum ar fi proliferarea anormala a tesutului osos ( aparitia se osteofite ) pot duce la cresterea presiunii exercitate asupra nervilor spinali cervicali si uneori , asupra maduvei spinarii.
Aparitia osteofitelor determina doua probleme esentiale :
- in primul rand ingusteaza gaurile de conjugare – acestea sunt spatiile prin care ies nervii din maduva si se distribuie spre membre . Ingustarea acestor gauri duce la iritarea sau chiar compresia nervilor de la acest nivel si pot da niste dureri cumplite.
- in al doilea rand, ingustarea canalul rahidian in care stau maduva si nervii , duce la instalarea a ceea ce se cheama mielopatia vertebrala. Aceasta ingustare creaza compresiune care duce la dificultati in irigatia cu singe a maduvei si care actioneaza ca factor mecanic . Toate acestea dau simptomatologia specifica precum ameteli ( vertij ) sau dureri de cap in regiunea occipitala.
Spondiloza este o afectiune degenerativa comuna la nivelul coloanei vertebrale cervicale , dorsale (mai rar) si lombare.
Spondiloza cervicala apare datorita degenerarii discului intervertebral. Aceasta degenerare este cauzata cel mai adesea de modificarile asociate cu inaintarea in virsta a discurilor intervertebrale. Pe masura ce discul intervertebral se uzeaza, odata cu inaintarea in virsta , acesta se fragmenteaza , isi pierde hidratarea si apoi se rupe . Inceputul procesului degenerativ este la nivelul nucleului pulpos .
Nucleul puplos ( in centru ) si inelul fibros ( la periferie ) alcatuiesc discul intervertebral .
Modificarile patologice care apar in timp determina „ incalecarea ” fibrelor centrale ale inelului fibros pentru ca apoi sa apara exteriorizarea acestor fibre , cu cresterea stresului mecanic asupra corpurilor vertebrale, pe fata cartilaginoasa , iar acest proces participa la procesul degenerativ osos.
Cauze
Imbatranirea este unul din factori majori implicati in aparitia spondilozei cervicale.
Cei mai multi dintre pacienti au cel putin un episod clinic de spondiloza cervicala, pana la varsta de 60 de ani.
Dintre factorii predispozanti ce duc la dezvoltarea spondilozei cervicale sunt:
– adoptarea unei pozitii vicioase a coloanei cervicale (statul prelungit in fata calculatorului sau la birou)
– scaderea tonusului muscular, in principal datorita sedentarismului
– factori genetici – predispozitii genetice ce pot apare la unele familii
– excesul de greutate si lipsa exercitiilor fizice
– alunecarea sau ruperea unui disc intervertebral
– diverse interventii chirurgicale in antecedente, la nivelul coloanei vertebrale cervicale
– artrita severa
– fracturi mici la nivelul coloanei vertebrale
– osteoporoza
Simptome
Simpomele cele mai frevente care apar in caz de spodiloza cervicala sunt:
- dureri la nivelul vertebrelor cervicale afectate cu reducerea mobilitatii la nivelul acest nivel . Durerile vertebrale sunt moderate ca intensitate, sunt difuze , vag localizate , cu debut insidios si evolutie indelungata
- durerile se accentueaza la oboseala , in ortostatism , in mersul prelungit , la transportul unor obiecte grele , precum si in caz de imobilizare a coloanei cervicale intr-o anumita pozitie pentru timp indelungat .
- durerea cedeaza sau dispare in repaus , mai ales daca stai intins pe spate pe un plan dur
- durerea de fond este cronica , moderata , dar pot sa apara episoade de crize dureroase , acute care dureaza cateva zile sau saptamani si care se caracterizeaza prin dureri vii , foarte puternice . Aceste episoade dureroase vii se insotesc de contracturi reflexe puternice ale muschilor paravertebrali si limitare functionala a miscarilor de la nivelul coloanei cervicale
- vertij ( ameteli )
- durerile de cap pot apare in regiunea occipitala
- gat intepenit , dureros
- furnicaturi la nivelul bratelor
- amorteli si slabiciune ale mainilor
- durere in piept
- dureri de umeri
- dureri cu iradiere in brate
- nevralgii intercostale
- reflexe osteotendinoase ( ROT ) anormale
- pierderea echilibrului
Diagnostic
Pentru diagnosticarea spondilozei cervicale sunt de ajutor urmatoarele teste :
1. Teste imagistice- pot oferi detalii pentru diagnosticarea spondilozei si stabilirea tratamentului.
– Radiografia cervicala fata si profil – se pot evidentia osteofite.
– Tomografia computerizata ( CT ) cervicala – ofera imagini detaliate ale oaselor, in special, dar si ale altor structuri de la nivel cervical.
– Rezonanta magnetica nucleara ( RMN )la nivel cervical – foloseste un camp magnetic si unde radio pentru a produce imagini transversale, mai detaliate decat tomografia computerizata, ale tesuturilor osoase si moi. RMN-ul ajuta la identificarea zonelor de compresiune nervoasa.
– Mielograma – aceasta implica utilizarea de raze X , cu sau fara substanta de contrast, injectate in canalul spinal, pentru a genera imagini cu diverse zone ale coloanei vertebrale.
2. Testarea functiei nervilor- determine daca semnalele nervoase ajung sau nu in mod corespunzator la muschi. In testarea functiei nervoase sunt incluse:
– Electromiograma (EMG ) – care masoara activitatea electrica a nervilor care transmit impulsuri la muschi. Putem afla cand si daca muschii se contracta si cand se afla in repaus . Scopul acestei investigatii este de a evalua starea de sanatate a muschilor si a nervilor care ii controleaza .
– Conductibilitatea nervoasa – se realizeaza cu aplicarea de electrozi pe piele, pentru a se stabili puterea si viteza semnalelor nervoase.
Tratament
Spondiloza este o boala cronica , degenerativa , care odata aparuta nu mai poate fi tratata pana la remisie completa (nu se vindeca) . Totusi se trateaza simptomele bolii ( durerea , imobilitatea articulara ) prin diverse masuri terapeutice pentru ameliorarea starii bolnavului si evitarea complicatiilor ( sindroame de compresiune medulara ) .
Tratamentul urmareste:
1. calmarea durerii pentru ca bolnavul sa poata sa aiba un stil de viata cat mai normal .
Durerea poate fi calmata foarte eficient prin :
- imobilizare
- medicatie adecvata
- fizioterapie
- masaj
- kinetoterapie
2. cresterea mobilitatii coloanei vertebrale, mentinerea tonusului si a fortei musculare, asigurarea unei circulatii sangvine adecvate – kinetoterapie
Imobilizarea
In cazurile care evolueaza cu durere foarte mare, alaturi de alte simptome cum ar fi parestezii si scaderea de forta musculara la nivelul bratelor, primul gest terapeutic este reprezentat de imobilizarea coloanei vertebrale cervicale , cu rol in evitarea mobilizarii agresive.
Imobilizarea se poate realiza cu ajutorul unui guler Minerva sau a colarului care poate fi : rigid , semirigid sau moale. Se poate utiliza cu succes si un fular sau prosop.
Imobilizarea trebuie sa fie 24 din 24 de ore, pana la ameliorarea durerii acute.
In cazurile in care simptomele apar si la nivelul membrelor superioare, de un real folos este si suspendarea membrului superior afectat intr-o esarfa sau orteza.
Este indicat ca in repausul nocturn si in timpul odihnei din cursul zilei in clinostatism (intins culcat) , sa inlocuim perna cu un sul adecvat curburiilor cervicale .
Tratamentul medicamentos
Analgezicele actioneaza impotriva durerii cervicale, insa efectele lor sunt de scurta durata si uneori pot fi agresive pentru bolnavii cu probleme gastrice. Aceasta medicatie se ia cel mult 15 zile, de preferat 7 zile si cu protectie gastrica iar efectele lor sunt limitate deoarece se trateaza efectul (durerea) si nu cauza (de aceea in lipsa kinetoterapiei fenomenele dureroase reapar) .
Fizioterapia
Procedurile de fizioterapie precum electroterapia, masajul si kinetoterapia au cele mai eficiente rezultate dintre toate formele de tratare ale spondilozei.
Se recomanda cel mai des si nu are contraindicatii, exceptand anumite boli asociate spondilozei: boli de inima, boli respiratorii, tumori.
Obiectivele fizioterapiei:
– ameliorarea durerilor de coloana cervicala.
– combaterea redorii si a retracturilor musculare.
– obtinerea mobilitatii coloanei.
– incetinirea procesului de artroza.
– tonifierea musculaturii paravertebrale.
Cele mai utilizate forme de terapie fizica sunt:
– electroterapia, balneoterapia si hidro-termoterapia
– masajul terapeutic
– kinetoterapia (cel mai important tratament dupa depasirea fazei dureroase acute)
1. Electroterapia
Electroterapia sau terapia cu curenti reprezinta folosirea in scop terapeutic a diverselor forme de energie electrica aplicate asupra organismului.
Este utilizata sub diverse forme:
– curenti interferentiali ( au efect: analgezic, miorelaxant, excitomotor, trofic).
– ultrasunete ( au efect: analgezic, antiinflamator, fibrinolitic, decontracturant, de stimulare a sistemului nervos, termic, de difuzie).
– curentul diadinamic (are efecte: antiinflamator , vasodilatator, decontracturant).
– magnetodiafluxul (are efecte: efect sedativ, antiinflamator articular si periarticular, si decontracturant).
– laserterapia (are efecte: antialgica, antiinflamatoare, miorelaxanta si de reducere a edemului).
– TENS, curentul Trabert si alte tipuri de curenti
Procedurile de fizioterapie se fac cate 10 sedinte (de preferat consecutiv, dar se pot face si la 2 zile). Este indicat ca procedurile de elctroterapie sa fie facute de 2 ori pe an la un interval de 6 luni, in scop preventiv (in cazurile mai grave se pot repeta mai des la recomandarea medicului specialist).
2. Balneoterapia
Romania dispune de baze de tratament balnear cu traditie in sfera de recuperare medicala, chiar si pentru spondiloza cervicala. Statiunile balneare in care putem beneficia de tratament sunt la: Felix, Olanesti, Govora, Sovata, Herculane, Pucioasa, Techirgiol, Eforie, Amara, Vatra Dornei, Borsec, Geoagiu, etc.
Statiunea de tratament este recomnadata de catre medic in functie de starea de sanatate a bolnavului,de varsta si bolile asociate.
In spondiloza sunt foarte eficiente impachetarile cu namol. Temperatura namolului trebuie sa fie intre 40-44 grade Celsius, iar durata unei impachetari este de 30-40 minute. Sunt indicate si baile in ape termale. Temperatura apei trebuie sa fie intre 37-38 grade Celsius, durata unei bai este de 15-20 minute si se fac 12-14 bai pe serie.
3. Hidro-termoterapia
Cuprinde urmatoarele forme de terapie, cu actiuni benefice la bolnavii care sufera de spondiloza: bai kinetoterapeutice (sau bai cu exercitii fizice), impachetari cu parafina, bai cu iod, bai cu abur.
4. Masajul terapeutic
Efectele masajului in cazul spondilozei cervicale sunt:
– efecte locale (de relaxare a musculaturii spatelui pentru a permite mobilizarea mai eficienta a articulatiilor coloanei, de calmare a durerii de la nivelul coloanei vertebrale, de imbunatatire a circulatiei locale manifestate prin inrosirea si incalzirea pielii in locul unde se efectueaza masajul).
– efecte generale (tonifiere a musculaturii, starii generale buna a pacientului, prin indepartarea oboselii si efectul relaxant asupra intregului organism, activare a circulatiei sangvine la nivelul intregului corp).
5. Kinetoterapia
Dupa efectuarea masajului terapeutic se poate trece efectuarea exercitiilor de kinetoterapie, musculatura fiind incalzita, relaxata si durerea ameliorata, astfel ca mobilizarile coloanei vertebrale vor putea fi executate mai usor, iar exercitiile vor fi mai eficiente.
Kinetoterapia actioneaza direct asupra cauzei (asupra degenerarii vertebrelor si discurilor intervertebrale ajutand la rehidratarea acestora).
Kinetoterapia este considerat tratamentul „DE AUR” in spodiloza cervicala.
Obiective kinetoterapiei:
– sa amelioram durerile coloanei.
– sa crestem mobilitatea coloanei vertebrale.
– sa mentinem tonusului si a forta musculara.
– sa asiguram o circulatie sangvina locala adecvata.
sursa: www.spineuniverse.com
Exercitii de kinetoterapie pentru spondiloza cervicala:
A. Din pozitia decubit dorsal (culcat pe spate) – cu genunchii indoiti si talpile pe sol:
Ducem barbia in piept , fara sa ridicam capului de pe planul patului ; impingem barbia in sus (de 10 ori)
Inclinam capului spre dreapta si spre stanga , cu tendinta de a lipi urechea de umar (de 10 ori)
Rasucim capului spre dreapta si spre stanga (de 10 ori). Miscarea se realizeaza descriind un arc de cerc cu barbia , de la un umar spre celalalt umar .
Ridicam barbia coborand umerii pe planul patului, apoi coboram barbia cu ceafa lipita de pat si ridicam umerii de pe planul patului – de 10 ori
Exercitii de ridicare a omoplatilor si de oborare a omoplatilor ( cu ceafa lipita de planul patului, cu capul in rotatie si urechea pe pat se apropie barbia de umar, din rotatie – dreapta apoi stanga – se ridica usor capul de pe pat cu barbia proiectata inainte ) – toate de 10 ori;
Cu mainile sub ceafa , ridicam capul si intindem bratele – de 10 ori .
Exercitiile de mai sus se pot executa si din pozitie sezand , la care se poate adauga rotarea capului in ambele sensuri .
B. Din pozitia decubit ventral (culcat pe burta) – cu mainile incrucisate sub barbie:
Asezam succesiv barbia si a fruntea pe maini (de 10 ori)
Ducem barbia spre umarul stang , apoi spre umarul drept(de 10 ori)
Cu bratele intinse si fruntea sprijinita pe pat se ridica capul de pe pat , cu „dubla barbie „ – de 10 ori ;
C. Din pozitia decubit lateral (culcat pe o parte) :
Ridicam capul cu tendinta de a apropia urechea de umar ( de 8 ori)
Capul sprijinit pe o mana , apasam capului in jos. (de 8 ori)
Aceste exercitii se executa pe partea stanga si pe partea dreapta.
D. Exercitii de gimnastica medicala – corectiva:
Megem cu o carte pe cap – 10 m
Megem fandat cu un baston fixat la nivelul omoplatilor – 5 m;
Cu bastonul tinut la spate de la capete , executam mers cu extensia bratelor si ducerea bastonului inapoi – 10m;
Din mers , executam extensii ale bratelor cu arcuire sus si lateral – de 10 ori pe distanta de 8 – 10 m;
Cu bastonul tinut la ambele capete, executam ducerea bastonului sus , cu arcuirea bratelor ( privirea urmareste bastonul ) – de 10 ori ;
Bastonul sprijinit pe omoplati , executam aplecarea trunchiului inainte la 40˚ – 50˚, cu arcuire si capul sus – apoi revenim – de 10 ori;
E. Din pozitia pe genunchi si sprijin pe palme ( patrupedie ):
Indoim coatele cu coborarea pieptului si ridicarea capului cu privirea inainte si intindem coatele – de 10 ori;
Indoim coatele cu ridicarea alternativa a unui picior intins inapoi – apoi revenim – de 10 ori ( capul sus );
Ridicam bratului si piciorului opus – apoi revenim – de 10 ori, (se repeta cu membrele de cealalta parte ) – capul sus;
Mers in patru labe, cu capul sus si privirea inainte – de 10 ori.
Exercitiile de mai sus pot fi facute si cu rezistenta manuala , rezistenta ce se aplica in sensul opus miscarii de deplasare a capului in urmatorul mod:
In miscarea de flexie a capului se fixeaza pumnul sub barbie . Pentru extensia capului mainile incrucisate se fixeaza in regiunea occipitala si se opun miscarii de ducere a capului spre inapoi.
La inclinarea capului lateral se opune rezistenta cu mana la nivelul osului parietal.
In miscarea de rasucire a capului spre dreapta se opune rezistenta cu mana stanga pe partea dreapta a barbiei si cu mana dreapta pe partea stanga a barbiei pentru rotarea spre stanga.
Este bine ca pe langa miscarile executate cu capul sa se efectueze si exercitii cu bastonul care sa mobilizeze bratele si articulatia scapulohumerala deoarece atunci cand boala avanseaza efectele ei negative se resimt la nivelul acestor segmente.
Trebuie evitate exercitiile de flexie ale trunchiului si se va corecta permanent pozitia spatelui. Spatele trebuie sa se mentina drept, cu umerii trasi in jos si spre inapoi.
Cat dureaza tratamentul?
Exercitiile de mai sus vor fi facute de 4 ori pe saptamana cu o zi pauza intre ele ( o zi da , o zi nu ), la inceptul tratamentului.
Dupa 30 de zile se vor face exercitiile de 3 ori pe saptamana .
Este indicat ca exercitiile de kinetoterapie sa fie facute in mod constant si pe o perioada cat mai indelungata.
In loc de concluzie
De retinut ca spodiloza cervicala este o boala artrozica, o boala degenerativa care nu se vindecare dar cu care putem sa avem o viata cvasinormala, daca intervenim la timp.
BY: viorelb
Fizioterapie
COMMENTS: 2 comentarii
Buna ziua,am 27 de ani si am avut dureri de cap ,ameteala plus alte simptome.Am facut un Rmn si mi-a iesit ca am o discopatie cervicala la C3-C4 cu posibila iritatie radiculara la C4.Vreau sa stiu daca aceasta boala se poate tratata de tot?Daca acel disc poate fi impins la loc cu ajutorul exercitiilor de la kinetoterapeut?Multumesc.
Dacă ai citit articolul, ai inteles ca nu se poate trata dar se poate tine sub control.